de la Loránd Gáspár la Lorand Gaspar
Lornad Gaspar rămâne pentru publicul român un cvasi necunoscut.
Redăm aici succinte informații biografice utile pentru integrarea personalității sale în contextul transilvănean.
Lorand Gaspar este unul din cei mai importanţi poeţi de expresie franceză ai secolul al XX-lea. A fost de asemenea traducător şi fotograf, pasionat de istorie.
S-a născut la Târgu Mureş în 1925 într-o familie unde a vorbit trei limbi (maghiară, română şi germană), luând lecţii de franceză de la o vârstă fragedă. Şi-a dorit să devină fizician şi poet, dar a devenit în cele din urmă chirurg şi poet.
A început să studieze ştiinţe la Budapesta în 1943 dar a fost chemat curând în război. După ce Ungaria a fost ocupată de germani, Gaspar a fost deportat într-un lagăr din sudul Germaniei. A reuşit să evadeze într-o tabără franceză în martie 1945. După ce a stat un an într-un lagăr pentru prizonieri a ales să rămână in Franţa iar în mai 1946 s-a instalat la Paris. Ulterior a obţinut cetăţenia franceză şi a studiat medicina la Paris.
În 1954 a plecat în Israel ca tânăr doctor. Între 1954 şi timp ce era chirurg în Ierihon, Ierusalim și Betleem, a intrat în contact strâns cu populația palestiniană, prin intermediul căreia a ajuns să cunoască mai bine deșertul, care avea să aibă o influență atât de durabilă asupra lui, formând cea mai importantă sursă de inspirație pentru poezia sa pe o perioadă lungă de timp.
Începând cu 1960, Gaspar descoperă un alt spaţiu, cel al mării Egee, care va inspira noile volume. După „Războiul de şase zile” din 1967, dorinţa sa de a se implica în medierea dintre istraelieni şi palestinieni nu este văzută cu ochi buni de autorități care îi sugerează să îşi caute un alt post.
Din 1970 până la pensionare, a lucrat într-un spital din Tunis În acest spital o întâlneşte pe Jaqueline Daoud, şefa clinicii, cu care împărtășește pasiunea literară şi care va deveni apoi ce-a de-a doua soţie a sa. În toată această perioadă scrie, traduce, face lungi călătorii, în special în deșert, face fotografie.
Publică primul volum de poezie în 1967 şi obţine Premiul Apollinaire. A obţinut ulterior şi alte premii literare, cel mai important fiind premiul Goncourt din 1998.
S-a retras în 1992, dar a menținut legătura cu spitalul Charles-Nicolle până în 1995. El și soția sa au ales apoi să locuiască între Paris și Gammarth (lângă Tunis), apoi doar la Paris.
A murit la 9 octombrie 2019 la Paris.